Română (România)English (United Kingdom)
HomeImpresii /  Impresii Editia 2009
Impresii Editia 2009
Edition 2008 - Impressions
Bogdan Patriniche, Preşedinte RBC, Vicepreşedinte, Departamentul Vânzări, Standard Bank PLC

O oportunitate extraordinară de a lua pulsul comunităţii studenţilor români din Marea Britanie; această iniţiativă trebuie să continue în 2010 şi să devină o constantă în încercările ambasadei de a coagula comunitatea românească. Adresez mulţumiri BRCC, Fundaţiei Raţiu, Ambasadei României la Londra şi tuturor celor care au depus eforturi pentru a reuni studenţi, profesori şi cercetători români care îşi desfăşoară activitatea în Marea Britanie.

Bogdan Patriniche - Chairman RBC, Senior Vice President, Sales & Structuring Standard Bank PLC
Raymond A Breden, Director de taxare, KPMG România

În calitate de vice-preşedinte al Camerei de Comerţ Britanice-Române, am apreciat oportunitatea de a discuta cu studenţii români din Marea Britanie despre perspectivele economiei româneşti şi despre potenţiale oferte de carieră în România pentru cei ce au absolvit studiile în Marea Britanie. Ca şi anul trecut, întrebările studenţilor au fost foarte pertinente şi am fost deosebit de încântat să susţin prezentarea.

Raymond A Breden? - Director, Taxation Services
Christopher Wyld, director al Foreign Press Association

In conditii economice dificile în care trusturile de presă şi televiziune nu mai fac angajări şi programele de perfecţionare sunt blocate şi în care predomină nesiguranţa în legătură cu plata salariilor, nemaipunând la socoteală preocuparea generalizată cu privire la atingerea standardelor, ce l-ar putea determina pe un student să-şi dorească să devină jurnalist? Pentru că a face presă de calitate înseamnă, într-adevăr, foarte mult. Nicio democraţie puternică nu poate înflori fără cetăţeni bine informaţi iar cetăţenii nu pot fi bine informaţi decât de o presă de calitate care, la rândul ei are nevoie de reporteri dedicaţi respectării acurateţii şi echidistanţei. În plus, mai este şi plăcerea de a lucra în acest domeniu: nu e nimic mai interesant decât să fii aici, să vezi cu ochii tăi cum se petrec evenimentele şi să faci - cum se spune adesea – o primă încercare de a schiţa istoria.

Christopher Wyld, director al Foreign Press Association
Professor Paul Phillips, Director al Kent Business School

Profesorul Paul Phillips, Director al Kent Business School şi Profesor de Management Strategic, a subliniat necesitatea concentrării atenţiei asupra economiilor emergente precum India si China. Educaţia poate fi folosită ca mecanism pentru stimularea cresterii economice a României. Acest fapt sporeste rolul pe care scolile de afaceri din Romania, impreună cu cele din străinătate îl pot avea in formarea viitorilor lideri romani in domeniul afacerilor, oferindu-le dozajul optim de cunostinte teoretice şi practice şi experienţă

Professor Paul Phillips, Director al Kent Business School
George Iacobescu - CEO Canary Wharf

Anul trecut am avut deosebita plăcere să mă adresez unui grup de studenţi şi profesori români nemaipomeniţi. Astfel de întâlniri oferă oportunitatea nu numai participanţilor de a învăţa de la vorbitor, ci şi vorbitorului de la aceştia. Am avut o experienţpă extraordinară. Am avut emoţii să mă aflu în faţa unor tineri români atât de bine pregătiţi. Privindu-i şi ascultându-i îţi dai seama că viitorul României este pe mâine bune. Unii dintre voi vor rămâne aici, o parte se vor întoarce în ţară, iar alţii vor pleca în alte colţuri ale lumii. Un lucru este sigur, într-un fel sau în altul toţi veţi gravita în jurul ţării voastre chiar dacă trăiţi sau nu în România. Încercaţi să daţi tot ce e mai bun din tot ce aţi învăţat şi să fiţi de ajutor (chiar dacă trăiţi sau nu în România). Viaţa voastră va fi mai bună ştiind că aţi făcut acest lucru. Aportul vostru va contribui la prosperitatea societăţii româneşti oriunde vă veţi afla.

George Iacobescu - CEO Canary Wharf
 
Copyright © 2012. Website-ul Conferinţei Studenţilor, Profesorilor şi Cercetătorilor Români din Marea Britanie.